Corcoduş

(mojmon, moşmon, prunus cerasifera)

Ca şi dudul, corcoduşul (sau mosmonul, mojmonul, cum i se spune în Oltenia-mi fistichie) este probabil cel mai răspândit pom fructifer din zona rumânească de câmpie. Se prinde-n pământ f. uşor, înmulţindu-se prin seminţele din care mojmoneii răsar aproape mie la mie, pomu' ista fiind la fel de viguros şi nepretenţios precum e carasu' în neamu' pescilor cu os :)
Mojmoanele sunt nişte fructe de culoare galbenă, roz, roşie sau violet-brun, uneori zemoase, alte ori seci ca pulpa de săpun - sau cum dreq să vă spun ? -, dulci-acrişoare aproape toate, fiind poate singurele fructe ce mai apucă să se coacă prin grădinile cu 2-3 pomi pre numărate, dar cu ciurde de copii nemăsurate, şi asta nu pentru că prichindeii n-ar fi nebuniţi după poamele astea totuşi nu prea dulci şi nici cine ştie ce fasonate, ci fiindcă mojmoanele par s-ajungă la toantă lumea, fiind - ca şi cucuruzu' codrilor - cu rumânu' soră & fratre. Primăvara, când mojmoanele sunt cât un bob de grâu şi abia se zăresc printre frunzele din crenguţele supraaglomerate, copiii le culeg de pe ramurile mai joase şi le ronţăie pe nerăsuflate, în ciuda acrimii lor (sau poate tocmai de aceea) minunate. Când mojmoanele sunt în vârstă ceva mai naintate, să zicem cât un ou de vrăbioare jurate, le iau la ochi gospodinele, care le folosec pe post de zeamă de lămâie pe furate, pentru a acri cu ele ciorbele de lobodă, de ştevie sau de găină bătrână, d'aia care face zeama bună. Coapte fiind, deci matorate, chiar că nu mai are nimeni voie să se-apropie de ele, decât atunci când pândarii de ocazie sforăie ca morsele, "paznicii" iştia fiind chiar gospodarii, bre, care rechiziţionează mojmoanele pentru prepararea ţuicii olteneşti, d-aia de-o bei cu cana şi n-ai nemic pân' te trezeşti, după care o iei de la capăt, cu ţâri şi morături strămoşeşti şi aşa mai departe, până-n târg la Mocăneşti, unde dai la bobocii leşeşti (dacă pricepeşti) şi de unde oltenii cumpără prune pentru a treia sau a patra şarjă de ţuică dinainte de Crăciun & grăsun, când, în fine, destupă sticlele de comină bine pitulate d-ale lor consoarte printre borcanele de bulion şi magiun, gospodine care-n felul ista sperau să-i ţină pe bărbăţeii lor de vaz' mai aproape de alte chestii cu mai mult sau mai puţin haz - după naz, caz şi praz - decât de butoaiaşele din lemn de dud, aducătoare (uneori) de necaz ► Corcoduşul este şi-un portaltoi de baz pentru cais, piersic şi prun, iar după unii e chiar portaltoiu' ăl mai bun ► Femeile de la ţară dau compotul de corcoduşe zemoase pentru producerea udului, asta după ce stăpânul casei, care a băut o viaţă-ntreagă nu compot de corcoduşe, ci ţuică de dudă sau de mojmoane, are o burtă de milioane, deşi - culmea - nu s-ar zice că mai are şi foame... oops

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei.
La portiță la Gheorghiță...