Degetar

(degetariţă, degeţel, ţâţa oii, digitalis ambigua)

Erbacee frumoasă, dar tare veninoasă, cu frunzele în formă de lance şi cu flori mari, galbene, în formă de clopoţei, cu mârtacii clincheţei, ce-nfloreşte în iunie-iulie prin păduri, prin locuri virane & suri, prin colţuri de grădini părăginite, de la câmp până la munte, chite-chite ►Medicina veche îi cunoştea calităţile benefic-afurisite, principiile şi efectele emerite şi îi întrebuinţa frunzele sub formă de praf, de tinctură sau de ceai, în cantităţi bine dichisite. Această plantă conţine principiul numit digitalină, din care se face un cunoscut medicament, foarte util în anumite boli de inimă. Degetarul sau digitala reglează bătăile cordului prea grăbit or uşor poticnit, măreşte cantitatea urinii, scade virulenţa temperaturii, de aceea se foloseşte de bolnavii cu aritmii (bătăi neregulate ale inimii), de cei care suferă de dropică (boală de apă, cum îi zic poporanii) şi-n bolile fierbinţelii, cum ar veni: cînd se aprind plămânii (penumonii), febra tifoidă (lingoarea) et alii boli naşparlii... ►Însă digitala este un medicament în fond otrăvitor, să ştii, şi nu trebuie luată în doză mare - şi în nici un caz de copii -, nici prea multe zile în şir, ca să nu se înmulţească în corp otrava ierbii, riscând să omoare bolnavul, în loc să-l ajute ca pe oamenii vii... ►Astăzi există medicamente speciale pe bază de digitalină, ca de exemplu celebrul şi ieftinul digoxin, aşa că nu mai trebuie să ne muncim cu ceaiurile de degetar, decât, eventual, sub îndrumarea strictă a unui fitoterapeut de excepţie (şi cardiolog pe deasupra, atenţie...).

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...