Castravete
(crastravete, cucumis sativus).
Rudă cu faimoasele Cucurbitacee (cum ar fi dovlecelul, dovleacul, pepenele galben şi verde, numai neamuri celebre, după cum se vede), castravetelui îi plac locurile umede din grădinile apropiate de-ale fântânilor izvoare şi nu prea expuse la soare ► Are rădăcini slăbuţe, tulpină târâtoare sau agăţătoare, prevăzută cu cârcei de ancorare, frunze mari, cordate, flori îngălbinate, fructul cilindric, lung de până spre două picioare, după soi şi-mprejurare, la început verde, dar care la coacere deplină se rugineşte ca o căldare de aramă frecată cu oţet şi sare, producând o mulţime de albicioase semincioare. Castravetele se culege în diferite stadii de matorare, după gust şi întrebuinţare, uneori chiar imediat după legare, când este cât degetul de mare, însă în orice caz înainte de a începe să prindă gălbinare, căci atunci castraveţii au un gust fad, iar seminţele-i sunt cam amare, deşi pot fi totuşi înghiţite dimpreună cu miezul apos şi moale, cu intenţie sau din întâmplare, fiindcă nu e nici un pericol, nici măcar să te lovească durearea pe la brăcinare ► Parcă mai mult decât alte popoare, rumânii sunt nebuniţi după crastraveţi, pe care îi consumă într-o disperare : în salate, cu sare, oţet, roşii şi ulei de floare, gătiţi în mâncare şi mai ales conservaţi în murături speciale, din care oltenii - zarzavagii vestiţi de altfel - ronţăie toată iarna, cu şuncă, cârnaţi şi ţuică aromată şi tare, care-o mai are, iar care nu, oricum nu moare până la şarja de comină viitoare. Dincolo de gustul lor răcoritor şi oarecum stenic, trebuie însă să ştim că nu e recomandat a consuma castraveţi în stil pantagruelic, crastraveţii fiind greu digerabili pentru stomăcelul unui dandy piţifelnic, aloo ► Sanda Marin are câteva reţete aparte pe bază de castraveţi : castraveţi muraţi cu boabe de muştar, gâscă cu castraveţi, rulade mici cu castraveţi ►Leacuri tradiţionale cu cucumisu' ista, cum ar veni : fetele de la ţară îşi spală cu zeamă de castraveţi obrazele arse de soare, ca să fie fragede la feţişoare şi să nu se facă de râs la şezătoare sau la hora mare ■ cârceii de castraveţi fierţi cu vin alb şi vechi se beau contra durerii de burtă de orice soi, ceea ce nu-nseamnă că-i musai să bei un butoi ■ zeama din borcanele în care s-au aflat castraveţi la murat se bea ca şi purgativ, pe inima nemâncată, câte o ceaşcă odată ■ durerea de cap din timpul febrelor se alină cu două felii de castravete proaspăt aplicate pe tâmple, dar poţi să laşi şi babele or mândra să-ţi descânte, căci mai bine se lucrează în sâmbre ►Fitoterapeutica modernă recomandă castraveţii în cosmetică, la întreţinerea tenurilor uscate: amestecul din 200 ml suc de castravete cu 100 ml alcool, macerat 48 ore, apoi refiltrat, face minuni la demachiat.
castraveţi drepţi, cum le plac la băieţi, aveţi... ?
avem pepeni crăpaţi, cum le plac la bărbaţi, mâncaţi... ?
Rudă cu faimoasele Cucurbitacee (cum ar fi dovlecelul, dovleacul, pepenele galben şi verde, numai neamuri celebre, după cum se vede), castravetelui îi plac locurile umede din grădinile apropiate de-ale fântânilor izvoare şi nu prea expuse la soare ► Are rădăcini slăbuţe, tulpină târâtoare sau agăţătoare, prevăzută cu cârcei de ancorare, frunze mari, cordate, flori îngălbinate, fructul cilindric, lung de până spre două picioare, după soi şi-mprejurare, la început verde, dar care la coacere deplină se rugineşte ca o căldare de aramă frecată cu oţet şi sare, producând o mulţime de albicioase semincioare. Castravetele se culege în diferite stadii de matorare, după gust şi întrebuinţare, uneori chiar imediat după legare, când este cât degetul de mare, însă în orice caz înainte de a începe să prindă gălbinare, căci atunci castraveţii au un gust fad, iar seminţele-i sunt cam amare, deşi pot fi totuşi înghiţite dimpreună cu miezul apos şi moale, cu intenţie sau din întâmplare, fiindcă nu e nici un pericol, nici măcar să te lovească durearea pe la brăcinare ► Parcă mai mult decât alte popoare, rumânii sunt nebuniţi după crastraveţi, pe care îi consumă într-o disperare : în salate, cu sare, oţet, roşii şi ulei de floare, gătiţi în mâncare şi mai ales conservaţi în murături speciale, din care oltenii - zarzavagii vestiţi de altfel - ronţăie toată iarna, cu şuncă, cârnaţi şi ţuică aromată şi tare, care-o mai are, iar care nu, oricum nu moare până la şarja de comină viitoare. Dincolo de gustul lor răcoritor şi oarecum stenic, trebuie însă să ştim că nu e recomandat a consuma castraveţi în stil pantagruelic, crastraveţii fiind greu digerabili pentru stomăcelul unui dandy piţifelnic, aloo ► Sanda Marin are câteva reţete aparte pe bază de castraveţi : castraveţi muraţi cu boabe de muştar, gâscă cu castraveţi, rulade mici cu castraveţi ►Leacuri tradiţionale cu cucumisu' ista, cum ar veni : fetele de la ţară îşi spală cu zeamă de castraveţi obrazele arse de soare, ca să fie fragede la feţişoare şi să nu se facă de râs la şezătoare sau la hora mare ■ cârceii de castraveţi fierţi cu vin alb şi vechi se beau contra durerii de burtă de orice soi, ceea ce nu-nseamnă că-i musai să bei un butoi ■ zeama din borcanele în care s-au aflat castraveţi la murat se bea ca şi purgativ, pe inima nemâncată, câte o ceaşcă odată ■ durerea de cap din timpul febrelor se alină cu două felii de castravete proaspăt aplicate pe tâmple, dar poţi să laşi şi babele or mândra să-ţi descânte, căci mai bine se lucrează în sâmbre ►Fitoterapeutica modernă recomandă castraveţii în cosmetică, la întreţinerea tenurilor uscate: amestecul din 200 ml suc de castravete cu 100 ml alcool, macerat 48 ore, apoi refiltrat, face minuni la demachiat.
Vezi de asemenea:
castraveţi drepţi, cum le plac la băieţi, aveţi... ?
avem pepeni crăpaţi, cum le plac la bărbaţi, mâncaţi... ?
