Cicoare

(cicoare de vară, cicorie, cichorium intybus)

Cicoarea comună înfloreşte în iunie-septembrie prin locuri părăsite, pe margini de drumuri, prin fâneţe şi câmpii părăginite ► Cicoarea de grădină se cultivă şi se recoltează pe la mijlocul verii, fiind apreciată îndeosebi de boboru blond al berii, din cauza gustului plăcut-amar, ce te-ndeamnă la thnită papar' ► La nemţotei, aşadar, salata de cicoare e nelipsită din meniurile unui herr gospodar, iar surogatul de cafea (ce se prepară din rădăcina de cicoare măcinată ca un praf de boia) e mereu prezent în cafeaua cu lapte de dimineaţă, dar nu fiindcă nemţii n-ar avea cahfea, în ţeara aia măreaţă, ori s-ar scula şi ei cînd se duc olteni la piaţă şi-ar avea nevoie de-o minte jmekeră şi târgoveaţă, care cică nu se obţine decât cu nechezol la gheaţă, ci fiindcă aşa le place lor să bea, bey, ale neaţă
Smile Medicina veche găsea că infuzia de frunze de cicoare (10 g/l) este tonică (întăritoare), depurativă (curăţitoare a sângelui) şi stomahică (stimulează secreţiile gastrice, cum ar zice doftoroaiele vajnice) ► Babele noastre dau cicoarea plămădită în untdelemn pentru durere de burtă, iar untul de cicoare se punea pe tăieturi, ca să se cicatrizeze mai repede decât s-ar usca o turtă ■ macerată în vin de struguri, floarea de cicoare se da pentru migrena din friguri, iar cu zeama de floare pisată se ungeau bubele de celperit (sifilis afurisit) ■ durerea de inimă se trata cu o ceşcuţă de rachiu în care s-a macerat cicorie (rădăcină), durerea de piept cu dulceaţa de rădăcină ce alină, iar durerea de stomac tot cu ceaiul de rădăcină (din cicorie de grădină) ■ ceaiul de frunze sau frunza fragedă de cicorie pisată-n zer (apa scursă din sedilă, unealta de bază a oricărui văcar sau oier) se bea primăvara pentru subţierea şi înnoirea sângelui îngroşat de grăsimile consumate pe vreme de ger ■ pentru tuse uscată or înnecătoare se fierbea floare de tei, urzică şi cicoare în părţi egale, plus câteva petale din a lumânăricii floare, iar zeama se da prin strecurătoare, se punea într-o sticlă oarecare şi se bea la rigoare ► Cicoarea se colectează în iulie-august (frunzele, florile şi tulpina) şi-n septembrie-octombrie (rădăcina) ► Fitoterapeutica modernă recomandă ceaiurile de cicoare ca medicaţie adjuvantă în: ■ Acnee: băi sau cataplasme cu infuzie din 20-40 g iarbă şi rădăcină de cicoare la un litru de apă ■ Constipaţie: infuzie din o linguriţă de rădăcini la o cană de apă, se beau 2-3 căni pe zi ■ Diskinezie biliară: infuzie din 1-2 linguriţe plantă (partea aeriană şi rădăcină) la o cană de apă, 2 căni pe zi ■ Furunculoză: infuzie din 8-15 g din partea aeriană a plantei la un litru de apă, sau decoct din 15-40 g rădăcini la un litru de apă, se bea în cursul unei zile ► Se mai vorbeşte de aplicaţii terapeutice cu cicoare (toată planta) în: agiocolită, colecistită, astm bronşic, bronşită, enterocolită, hepatită cronică, insuficienţă cardiacă cu edem, paraziţi intestinali, plagă, seboree (după sfatul medicului).

Vezi de asemenea:

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...