Cicoare
(cicoare de vară, cicorie, cichorium intybus)
Cicoarea comună înfloreşte în iunie-septembrie prin locuri părăsite, pe margini de drumuri, prin fâneţe şi câmpii părăginite ► Cicoarea de grădină se cultivă şi se recoltează pe la mijlocul verii, fiind apreciată îndeosebi de boborul blond al berii, din cauza gustului plăcut-amar, ce te-ndeamnă la thnită papar' ► La nemți, aşadar, salata de cicoare e nelipsită din meniurile unui herr gospodar, iar surogatul de cafea (ce se prepară din rădăcina de cicoare măcinată ca un praf de boia) e mereu prezent în cafeaua cu lapte de dimineaţă, dar nu fiindcă nemţii n-ar avea cahfea, în ţeara aia măreaţă, ori s-ar scula şi ei cînd se duc olteni la piaţă şi-ar avea nevoie de-o minte jmekeră şi târgoveaţă, care cică nu se obţine decât cu nechezol la gheaţă, ci fiindcă aşa le place lor să bea ►Medicina veche găsea că infuzia de frunze de cicoare (10 g/l) este tonică (întăritoare), depurativă (curăţitoare a sângelui) şi stomahică (stimulează secreţiile gastrice, cum ar zice doftoroaiele vajnice) ► Babele noastre dau cicoarea plămădită în untdelemn pentru durere de burtă, iar untul de cicoare se punea pe tăieturi, ca să se cicatrizeze mai repede decât s-ar usca o turtă ■ macerată în vin de struguri, floarea de cicoare se da pentru migrena din friguri, iar cu zeama de floare pisată se ungeau bubele de celperit (sifilis afurisit) ■ durerea de inimă se trata cu o ceşcuţă de rachiu în care s-a macerat cicorie (rădăcină), durerea de piept cu dulceaţa de rădăcină ce alină, iar durerea de stomac tot cu ceaiul de rădăcină (din cicorie de grădină) ■ ceaiul de frunze sau frunza fragedă de cicorie pisată-n zer (apa scursă din sedilă, unealta de bază a oricărui văcar sau oier) se bea primăvara pentru subţierea şi înnoirea sângelui îngroşat de grăsimile consumate pe vreme de ger ■ pentru tuse uscată or înnecătoare se fierbea floare de tei, urzică şi cicoare în părţi egale, plus câteva petale din a lumânăricii floare, iar zeama se da prin strecurătoare, se punea într-o sticlă oarecare şi se bea la rigoare ► Cicoarea se colectează în iulie-august (frunzele, florile şi tulpina) şi-n septembrie-octombrie (rădăcina) ► Fitoterapeutica modernă recomandă ceaiurile de cicoare ca medicaţie adjuvantă în: ■ Acnee: băi sau cataplasme cu infuzie din 20-40 g iarbă şi rădăcină de cicoare la un litru de apă ■ Constipaţie: infuzie din o linguriţă de rădăcini la o cană de apă, se beau 2-3 căni pe zi ■ Diskinezie biliară: infuzie din 1-2 linguriţe plantă (partea aeriană şi rădăcină) la o cană de apă, 2 căni pe zi ■ Furunculoză: infuzie din 8-15 g din partea aeriană a plantei la un litru de apă, sau decoct din 15-40 g rădăcini la un litru de apă, se bea în cursul unei zile ► Se mai vorbeşte de aplicaţii terapeutice cu cicoare (toată planta) în: agiocolită, colecistită, astm bronşic, bronşită, enterocolită, hepatită cronică, insuficienţă cardiacă cu edem, paraziţi intestinali, plagă, seboree (după sfatul medicului).
Cicoarea comună înfloreşte în iunie-septembrie prin locuri părăsite, pe margini de drumuri, prin fâneţe şi câmpii părăginite ► Cicoarea de grădină se cultivă şi se recoltează pe la mijlocul verii, fiind apreciată îndeosebi de boborul blond al berii, din cauza gustului plăcut-amar, ce te-ndeamnă la thnită papar' ► La nemți, aşadar, salata de cicoare e nelipsită din meniurile unui herr gospodar, iar surogatul de cafea (ce se prepară din rădăcina de cicoare măcinată ca un praf de boia) e mereu prezent în cafeaua cu lapte de dimineaţă, dar nu fiindcă nemţii n-ar avea cahfea, în ţeara aia măreaţă, ori s-ar scula şi ei cînd se duc olteni la piaţă şi-ar avea nevoie de-o minte jmekeră şi târgoveaţă, care cică nu se obţine decât cu nechezol la gheaţă, ci fiindcă aşa le place lor să bea ►Medicina veche găsea că infuzia de frunze de cicoare (10 g/l) este tonică (întăritoare), depurativă (curăţitoare a sângelui) şi stomahică (stimulează secreţiile gastrice, cum ar zice doftoroaiele vajnice) ► Babele noastre dau cicoarea plămădită în untdelemn pentru durere de burtă, iar untul de cicoare se punea pe tăieturi, ca să se cicatrizeze mai repede decât s-ar usca o turtă ■ macerată în vin de struguri, floarea de cicoare se da pentru migrena din friguri, iar cu zeama de floare pisată se ungeau bubele de celperit (sifilis afurisit) ■ durerea de inimă se trata cu o ceşcuţă de rachiu în care s-a macerat cicorie (rădăcină), durerea de piept cu dulceaţa de rădăcină ce alină, iar durerea de stomac tot cu ceaiul de rădăcină (din cicorie de grădină) ■ ceaiul de frunze sau frunza fragedă de cicorie pisată-n zer (apa scursă din sedilă, unealta de bază a oricărui văcar sau oier) se bea primăvara pentru subţierea şi înnoirea sângelui îngroşat de grăsimile consumate pe vreme de ger ■ pentru tuse uscată or înnecătoare se fierbea floare de tei, urzică şi cicoare în părţi egale, plus câteva petale din a lumânăricii floare, iar zeama se da prin strecurătoare, se punea într-o sticlă oarecare şi se bea la rigoare ► Cicoarea se colectează în iulie-august (frunzele, florile şi tulpina) şi-n septembrie-octombrie (rădăcina) ► Fitoterapeutica modernă recomandă ceaiurile de cicoare ca medicaţie adjuvantă în: ■ Acnee: băi sau cataplasme cu infuzie din 20-40 g iarbă şi rădăcină de cicoare la un litru de apă ■ Constipaţie: infuzie din o linguriţă de rădăcini la o cană de apă, se beau 2-3 căni pe zi ■ Diskinezie biliară: infuzie din 1-2 linguriţe plantă (partea aeriană şi rădăcină) la o cană de apă, 2 căni pe zi ■ Furunculoză: infuzie din 8-15 g din partea aeriană a plantei la un litru de apă, sau decoct din 15-40 g rădăcini la un litru de apă, se bea în cursul unei zile ► Se mai vorbeşte de aplicaţii terapeutice cu cicoare (toată planta) în: agiocolită, colecistită, astm bronşic, bronşită, enterocolită, hepatită cronică, insuficienţă cardiacă cu edem, paraziţi intestinali, plagă, seboree (după sfatul medicului).
Vezi de asemenea: