Angelica

(angelică, anghelică, buciniş, angelica archangelica).

Ca şi anisul, angelica face parte din neamul nobil al Umbeliferelor, fiinţe mai toate comestibile, aşadar pasibile a-şi ceda - cu voia sau fără de voia dumnealor - energia condensată într-al lor trupşor unui mâncător-superior, ca să zic aşa, frăticilor. De regulă inferiorii cedători pier, se destramă-n natură sau mor fără să mai rămână nici o amintire în urma lor, ei dispar ca şi cum nici n-ar fi egzistat pe pământ, voila, însă în cazul algelor, ierburilor, cerealelor, legumelor, fructelor, galinelor, iepurilor, mieilor, cornutelor mari, al heroilor şi-al sfinţilor, al tutulor jertfiţilor, n-aşa?, putem constata cum fiinţa acestora e absorbită direct de răpitor, de învingător, de meşterul manole constructor, de marele consumator, reşpektive - în cazul sfinţilor şi eroilor - de un neînţărcat sau virtual bobor, contribuind astfel la mersul lucrurilor evident suitor, nu tre' să fii Herakleitos din Efes sau Hegel din Bonnişor ca să pricepi că totul curge de la inferior la superior, de la alfa la omeg, de la simplu la complex şi de la fiul omului la fiul întregului Univers. Şi vă spun asta - hic et nunc - nu pentru c-ar avea legătură (prea mare) cu angelica de care vbesc io, ci doar ca fapt divers, aloo... :) 
► Angelica e o erbacee destul de babană - măsoară peste un metru de la rizomu-i plin de hrană şi până la umbrela-i alb-verzuie, de zmecheră codană -, creşte în flora spontană şi oriunde găseşte pământuri răcoroase şi ude, dar mai ales pe lângă pâraiele repezi din pădurile de la munte, cu seve multe. Umbela de anghelică înfloreşte în iulie-august, iar rizomii cu rădăcini se culeg prin august-octombrie sau mai bine primăvara devreme, când sevele şiroiesc ca şivoaile la anticele terme ► Finlandezii, svezii, danezii etc au obiceiul să mănânce şi azi mlădiţe tinere de angelică, cică le-ar face bine la burtică, stimulându-le pofta de viaţă şi deci şi chestiuţa erotică, doar nu degeaba i se zice acestei plante angelica archangelica sau - după unii savanţi - răsturnica :) ► Rumânii noştri moaie anghelica-n rachiu, spre a-i da tăriei iz şi gust aromatico-diliu şi-o beau înainte de masă pentru poftă de mâncare, deci nu prea romantic, se pare, căci rumânul o fi iel poiet din născare, dar îl trage aţa mai mult spre-ale gurii, culcuş & kkre, fără să mai socotim faptu că de regulă el abuzează şi de anghelica tare, ca de-un paregzamplu voinica damă din Caragiale, care, aflată cu odrasla-i la advucat, spre a o devorsa de neisprăvitul fecior al Tarsiţii Popii Dreakului cel deşuchiat, se scuza de cam desele râgâeli scăpate faţă de maestru’ pungaş, dar galant, punându-şi elegant două degeţele la guriţa-i bine creionată cu groase dresuri : Pardon! Anghelica, bat-o vina!... Afuri...! Noroc - n-aşa? - că distinsa mahalagioaică a făcut "hâc !" şi n-a mai zis nici cârc, nici mârc... :)

Vezi de asemenea: