Ciuperci otrăvitoare

Buretele de stejar are pălăria emisferică, bombată, purpurie, opacă, puţin catifelată, cu piciorul gros, spre bază puţin găunos, galben şi cu vinişoare sau puncte roşii, porii foarte mici, sporii verzui-brunii, cărnuri albăstrii. Îl întâlnim cam prin toate pădurile, atenţie, copii...! ■ Buretele roşu, zis şi hrib ţigănesc, are pălăria bombată, glabră, puţin vâscoasă, roşcoasă, apoi alburie, carnea albă, care devine violacee sau roşie în contact cu aerul, gust dulce, stătut şi miros neplăcut, piciorul gros, oval pântecos, în partea de sus cu o reţea de vinişoare roşii ca sângele de iepuri. Îl vedem toamna prin păduri ■ Buretele cerbilor are pălăria sferică, de culoare galbenă ca lămâia sau galben-brună, piciorul solid cu pulpe groase, acoperit de tubercule verucoase, cu gălbeneli mai întunecoase, uneori numai areolate sau chiar netede, carnea este albă la început, devine albastră, câteodată marmorată şi-n fine brună, cu un miros tare şi neplăcut, de humă nebună. La coacere, această ciupercă prezintă mai multe deschizături, prin care ies porii de culoare tot brună. O putem vedea pe pământ, vara şi toamna, la marginea pădurilor şi pe drumurile din pădure, când mergem la cules de fragi or mure... ■ Bureţii pestriţi, zişi şi bureţi şerpeşti, bureţii şarpelui, pălăria şarpelui - aia otrăvitoare -, au pălăriile de o frumoasă şi roşie coloare, vâscoase, mai totdeauna acoperită de pete albe, convex plane, lamele albe, picioare - cică - dalbe. Cresc vara-toamna pe pământ, pândind... ► Otrăvirea cu ciuperci are următoarele semne (semne ce se ivesc de la o oră până la cinci ore de la masă, în funcţie de rezistenţa organismului otrăvit cu ciuperca cea frumoasă, dar înarmată cu coasă): dureri cumplite de burtă, cu vărsături, diaree, după care apar ameţelile, tremurăturile, spasmele, aiurările. Din nenorocire, aceste semne se ivesc uneori cam târziu, dacă nu chiar de obicei, hei..., atunci când otrava a pătruns deja în sânge, ca fiara turbată într-o turmă de miei, Dacă salvarea nu a sosit când se mai putea face ceva, semnele otrăvirii fatale merg înainte: respiraţia devine grea, horcăitoare, pulsul neregulat, apoi cu bătăi din ce în ce mai slabe şi mai rare, vederea se tulbură ca o apă în care s-a turnat sare, faţa este cuprinsă de paloare, iar corpul de o rece sudoare, temperatura scade cu 3 sau 4 grade esenţiale, iar moartea vine cam după 5 zile de suferinţă îngrozitoare. Dacă bolnavul scapă până la urmă, printr-o minune mare, el rămâne totuşi încă mult vreme suferind de aprindere de stomac şi de alte organe interne ►Semnele otrăvirii variază în ceea ce priveşte forma şi intensitatea după felul ciupercii, după modul de preparare, după cantitatea mâncată şi după vârsta bolnavilor. Copiii mor câteodată înainte ca la părinţii lor să fi început semnele nenorocirii, mey fraţilor... ►Recomandări minimale făcute de doctorii de altădată în caz de otrăvire cu ciuperci: ■ dacă semnele otrăvirii încep, trebuie să facem bolnavul să verse, gâdilându-i omuşorul cu degetul sau cu o pană, la otravă dându-i astfel cep, ori să-i dăm să bea multă apă călduţă c-un vomitiv, altfel nefericitul e pierdut definitiv ■ dacă a trecut mai mult de 2 ore de la veninosu' festin, vom da bolnavului ulei de ricin (30 grame), iar pentru slăbiciunea generală îi vom da eter (o linguriţă la o cană de apă îndulcită cu zahăr candel, din jumătate în jumătate de oră), rachiu, cafea (nota bene: unii specialişti consideră că „întăritoarele” astea fac mai mult rău, determinând răspândirea mai rapidă a otrăvii în sânge, ca veninul şarpelui de dudău, ce-ar trece năvalnic peste garou...). ■ extern, se vor pune pe lângă corp sticle cu apă fierbinte, mai ales în locurile în care răcirea corpului o ia înainte (la mâini şi la picioare), cataplasme calde pe pântece, repetate la rigoare ■ în fine, se va întrebuinţa atropină, care este - era ? -cel mai bun antidot pentru muscarină (otrava ciupercii), dar evident că numai doctorul va face în acest urgentissim caz lumină.