Coajă

(scoarţă, cortex)

Prin coajă se-nţelege atât coaja de pe tulpinele plantelor (arbori lemnoşi şi herbaceele neamului firoso-păios), cât şi coaja de pe ramuri şi rămurele, de la cea a stejariului supergros şi până la al salciei look pletos ► De regulă, de la plante se utilizează în scop tămăduitor atât rădăcinile, cojile, florile, fructele sau chiar planta întreagă, însă uneori (ca de exemplu în cazul călinului, cruşinului, fagului, salciei sau stejarului, să zicem) se întrebuinţează doar coaja (scoarţa de pe tulpina copacului sau de pe ramuri), uscată sau ba, după cum sună tradiţia or indicaţia fitoterapeutului de meserie sau diletant superior, ca al vostru povestitor :)
Terapeuţii ne spun în reţetele lor de fiecare dată ce anume, cum şi cât trebuie să folosim din orice coajă or produs colectat, ca s-ajungem la rezultatu planificat ►Tot fitoterapeuţii ne-arată că scoarţa trebuie colectată de regulă în epoca înfloririi sau puţin înainte de aiastă perioadă, când planta conţine cele mai multe seve laolaltă (căci altădată o fi ea, coaja, gata uscată, dar e şi de minerale secată, ca o baltă lipsită de peşte, fiindcă e uscată de secetă, fireşte). Se recomandă decojirea doar a ramurilor şi trunchiurilor tinere, având grijă, pe cât posibil, să nu ucidem planta întreagă, priatelo, căci e păcat de Domnu', din care face parte şi regnul vegetal, ba chiar mai nainte decât regnu-ţi animal, aloo...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei.
La portiță la Gheorghiță...