Cătina alba

(hippophae rhamnoides)

Pe numita cătină din familia Eleagnaceelor n-o găseşti prin livadă sau grădină, şi nu că n-ar avea aci trecere sau lumină, ci e-nvăţată să trăiască prin prundişuri sălbăticite, alături de alte nuiele de apă şi nisipuri iubite, din luncile râurilor pipernicite şi până la Istru cu malurile-i împodobite de mii şi mii de specii înverzite. Este un arbust spinos, cam de 2-3 metri măsurat de jos, cu frunze înguste şi lanceolate ca un vârf de suliţă în tiparu-i argilos, argintii pe dos, ca la neamul sălciilor cel plângăcios, cu flori mititele, gălbioare ca un pui de răţoi caraghioz, ce apar înainte de a năvăli funzele en gros, cu fructe ca nişte mingioare de rugby mai mult rotunjoare şi portocalii la coloare, precum citricile stass, însă cu miros de...ananas, dotate cu toante vitaminele de baz, bobiţe care se culeg o dată la doi ani numa' (de la sfârşitul verii până când cade bruma) ► Cătina albă (căci există şi una roşie ca splina - tamarix ramosissima) seamănă oarecum cu sălcioara şi cu păducelul, de care se deosebeşte prin complicate amănunte, doar de fitosavanţi ştiute, iar nu de un poiesel ce boscorodeşte şi el vrute şi nevrute :) ► Cătinele (fructele) au indicaţii fitoterapeutice în chestii multe, de-un paregzamplu în : avitaminoză, diaree, gută, intoxicaţie, reumatism, uriticarie etc. ►Uleiul de cătină albă (oleum hippophaes) împreună cu alte ingrediente secundare intră în compoziţia unui medicament cică destul de tare, cel puţin aşa se zvonea prin spitalele iepocale, hiramnitan îi zice, se pare, recomandat ca tratament adjuvant în gastrite şi ulcere banale (capsulele), iar colirul în arsuri corneo-conjuctivale cu substanţe toxice et alii chimicale.

Vezi de asemenea: