Agriş

(acriş, agriş sălbatic, borboană, coacăză sălbatică, razachie salbatică, strugure spinos, ribes grossularia).

Agrişul face parte din familia saxifragaceelor, ceea ce nu-nsemneadză că e saxofonist, cascătzeilor... :) 
Ca şi afinu' e o tufă lemnoasă, năltuţă cam cât o japonezuţă copsoasă (1,50 m, - pentru cine nu cunoaşte delicioasa rasă ), cu neşte rămurele arcuite şi elastice, dar cam ghimpoasă, crescând în regiunea deluroasă, umedă şi răcoroasă, înflorind în aprilie-mai, când primavera e mai mumoasă, şi fructificându-şi bobiţele verzi, galbine sau roşii, ca boabele de razachie struguroasă, care la maturitate sunt dulci-acrişoare, răcoritoare şi laxative (grăbesc scaunul, hey, frăţioare, vezi să nu te-apuce treaba mare pe cărare, drea' :) ), ca de altfel şi siropurile ce se prepară din ele, după ce le dai prin storcătoare, apoi prin strecurătoare, normal... Agrişele se recoltează la coacere - după cum poate ghici orişicare -, în iunie-iulie, pe vreme de torpoare, conţin acizi, zahare şi vitamina C în cantităţi surprinzătoare. N-au indicaţii fitoterapeutice speciale, în afară de faptul că sunt vitaminizante impunătoare, carele însă tre' consumate cu măsură, căci altfel burta te doare... ►Bucătarul divin Sanda Marin recomandă agrişele în următoarele reţete, care pe mine personal, cel puţin, mă fac să suspin... : compot de agrişe, dulceaţă de agrişe, peltea de agrişe, tartă cu agrişe...

Vezi de asemenea :

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...