Busuioc

(floare de apă sfinţită, floare de dragoste, floare de noroc, floare de pâine nouă, ocimum basilicum).

Neam din neamul Labiatelor - precum parfumata cătuşnică, e.g. -, busuiocul provine din Orientul fabulos, ca mai toate aromaticele şi mirodeniile cu odor mumos. E cultivat fie ca plantă decorativă, fie pentru că micuţele sale flori sunt captivante pentru albine, ce extrag o miere superparfumată din polenul lor, ca şi din „floarea roilor” şi-a profumului faraonilor, melissa cea înmiresmată, ce te-mbată ca o fată curată. Are o tulpiniţă dreaptă, scundă, în patru muchii, ca o gingaşă nicovală de coasă, fin păroasă, cu ramificaţii multiple, frunzuliţe opuse, floricele mititele, albe ori cu picături rozele, cu miros caracateristic, seminţe numeroase şi negricele ► Perioada de recoltare: busuiocul se recoltează de 3 ori pe an (prima dată la începutul înfloririi în iulie-septembrie), se face bucheţele, după ce se retează rădăcinile tăricele, şi se agaţă la uscat în podul casei sau în cămară, până la dulcea primăvară, când semincioarele de busuioc cu noroc în al dragostei amoc se vor semăna la loc ► Puţine alte flori odorate – trandafirii printre ele, evident – au fost invocate de menestreli mai mult decât busuiocul, „floare cătată” ► Femeile de la ţară îşi pun busuioc în sân – cum zice şi mumosul cântec al Mariei Tănase – ca să fie curtate de feciori, fetele, iar nevestele tinere dorite de bărbaţi ► când iese grâul nou, se face un colac şi se aşează pe ghizdurile fântânii, cu fire de busuioc pe el, descântându-se cu glas molcom, după care colacul se frânge şi se împarte trecătorilor, pentru pace şi bunăstare în anul ce vine ► popii pun busuioc în molitvă (apă sfinţită), care apă rămâne purificată cu anii, scepticii ricanând că minunea s-ar datora, de fapt, esenţei de busuioc ►Fitoterapeutica modernă (Bojor & Alexan) recomandă busuiocul ca tratament adjuvant în: ► Afte: pe lângă tratamentul clasic cu soluţie de bicarbonat se recomandă şi gargară cu infuzie din 2 linguri de plantă la 100 ml apă. Dureri (colici) abdominale la adulţi (enterocolite, pancreatite, sau în anumite tulburări neurovegetative): infuzie din o linguriţă plantă la o cană de apă, 2 căni/zi, după mese. Înţepături de insecte: se freacă locul înţepăturii cu busuioc proaspăt, zdrobit. Meteorism (balonări): infuzie din 1 linguriţă plantă la cană, se beau 2 căni pe zi. ► Se mai vorbeşte de utilizarea ceaiurilor de busuioc în: ► anorexie, bronşită, cefalee, colită, diaree, enterocolită, gripă, insuficienţă cardiacă (cu edem), infecţii urinare, răceală, vomă, ulcer etc. ► În arta culinară, unii meşteri bucătari folosesc busuiocul drept condiment în salatele de roşii sau de crudităţi, în diverse sosuri pentru fripturi din carne sau peşte, maioneze etc., deşi, după gustul subsemnatului, condimentul de busuioc e cam greţos, fiind o aromă prea puternică, predestinată pentru alte rosturi, aloo...

Vezi de asemenea: