Cătuşnica

(iarba pisicii, nepeta cataria)

Cătuşnica din Labiate are o specială calitate, bey frate : şi anume, dacă ai mirosi-o fără a o vedea, ca pe o miresică gingirlea în noaptea de miere, cum ar venea, care ori se lasă greu pe mâna ta, ţipând că-i vai de ea, ori cică n-ar mai vrea, deşi nu mai scapi de dânsa ca de ventuzele unei sirene din Marmara, ţi s-ar părea că miroşi o lămâie sadea, made in Haiffa sau Grecia
Shocked Nu degeaba pisicile sunt nebunite după miroasnele de nepata cataria, dar şi leii, şi leoparzii, adicătelea pisicile mai mari şi ca anzii ! Deşi nu e - băgăm de seamă - o plantă câtuşi de puţin banală, cătuşnica e totuşi o herbacee anuală, crescând pe margini de drumuri, luminişuri însorite şi pârloage, alături de alte lăstărişuri şi tăfăloage. La stat e năltuţă, cam de trei coţi de la rădăcinuţă şi până la ultima crenguţă (destul de groasă ca să ţie inflorescenţa-i lămâioasă), de culoare cenuşie spre păroasă, dar nu chiar flocoasă, fugiţi naiba, cu frunze ovate şi crestate, câte două la nod plasate, însă fiecare pe altă parte, ca nişte siameze cu personalitate, păi cum drea', cu mănunchiuri de flori albinate, roşcate spre vârful rămurelelor parfumate, amirosind egzact ca lămâia, bey cognate, ca de altfel şi restul herbaceeii isteia ciudate, a cărei parte aeriană se culege pe la-nceputul verii, precum cânepa, pe apucate... ► Indicaţii terapeutice în: anorexie, bronşită, tuse seacă, insuficienţă şi nevroză cardiacă (după sfatul specialistului, pe post de dădacă Smile)

Vezi de asemenea:


Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...