Cereale

Strămoşii Romani numeau cereale toate plantele cultivate de om (deci selecţionate cu mâna sa din al Vieţii Pom, din grădina lu Edom or Ion, dintre milioanele de specii ce vor fi concrescut preste mode şi timp din Tatăl-Atom, ca să-i hrănească Fiul-Domn, n-aşa?), denumite astfel în cinstea divinei Ceres, zeiţa vegetaţiei, căreia îi erau consacrate sărbătorile Cerealia, ale recoltei şi germinaţiei. Astăzi prin cereale înţelegem plantele ce fructifică (în mod normal) doar o dată pe an, precun grâul, orezul, orzul, secara, ovăzul or porumbul baban, toate din nobila familie a Gramineelor, de bunăsam' ►Se observă uşor că aceste plante sunt şi cele mai importante vegetale din hrana omului, legate indisolubil de istoria evoluţiei Embrionului, fiind substanţele sacre rezervate de Planul Domnului pe pământ spre a-şi creşte Eonu-i din Gând, aşa cum ambrozia e hrana zeilor, aşa-zicând. Clasamentul celor mai renumite cereale a suferit modificări în timp, aproape fiecare trecând în frunte, într-o epocă sau alta, rând pe rând. Dacă astăzi grâul, porumbul şi orezul (numai acesta singur hrănind o treime din omenire, din China nemuritoare până-n Nipponia soarelui-răsare) sunt de departe pe primele locuri ca importanţă pentru hrana popoarelor de clustere creatoare, nu întotdeauna a fost aşa, dear frăţioare. Cel puţin în zona europeană, secara, orzul şi ovăzul - care astăzi hrănesc doar fiinţele sacrificate prin abatoare, până când va sosi vremea când şi acestea vor căpăta drepturi proteguitoare, în constituţiile statelor viitoare, chit că Domnul le-a tăiat cam demult creanga suitoare - au fost altădată fruntaşe în cultura mare, fiind preferate de neamurile sedentare & agricultoare, fiindcă sunt mai puţin pretenţioase şi mai rezistente decât celelalte cereale ; orzul, de-un paregzamplu, care la rumâni a servit dintotdeauna numai la hrana animalelor – cu excepţia arpacaşului, la origine orz decorticat, ce se punea în supele boierilor de altădat' –, e frecvent folosit în hrana nemurilor dinspre nordul îngheţat, iar secara, din care se obţine o pâine amăruie şi cu aspect cam bronzat, ce-i drept, dar săţioasă ca o pită dublă de Banat, a fost multă vreme înaintea grâului, până când au apărut valţurile de rafinat, iar franzela a devenit alimentul preferat pentru rumânu mai emancipat. La ai noştri - alt exemplu - doar caii consumă cu mare plăcere ovăz – de unde şi vorba: mănânci, calule, ovăz...? -, dar francezii fac din planta ce rimează cu Duvăz o fiertură pentru bebeluşi lejeră şi întăritoare, iar scoţienii se delectează în mod tradiţional cu ovăz servit în farfurioare, chiar dacă nu (mai) fac pită din el, ca-n vremuri imemoriale ►Arătăm, în fine, că mai nou e la modă şi pi la noi consumul tale-quale de cereale, care cereale sunt fulgi de graminee tratate cu E-uri occidentale, grăuncioare ce se vând în pungi preambalate & lucios etichetate şi se pun dimineaţa în cana de lapte, unii chiar dându-se-n vânt după chestiuţele astea parfumate, dar de ce atâta snobism, mey fratre ? Trebuia ca străinii să ne vândă (cu aerul că ne pricopsec cu-o descoperire de enşpe carate) până şi grăunţele pe care ai noştri le ronţăie de când se ştiu pe pământ, alţii nemâncând, de fapt, altceva, pân' la moarte...? ►Însă despre gramineele minunate vom vorbi pe săturate, când o să ajungem, alfabetic, la fiecare în parte...

Vezi de asemenea: