Coacăz

(ribes nigrum sau rubrum)

Prin pădurile de la munte, în locuri neapărat umede, mlăştinoase sau măcar umbroase, de-a lungul pâraielor răcoroase, creşte coacăzul negru, zis şi cassis (ribes nigrum), unul dintre campionii aborigeni ai plantelor vitaminizante, ale cărui fructe, negre ca păcura şi globuloase, se coc vara târziu, când muntele este încă viu, iar codrul n-are pic de ruginiu. Se culeg frunzele în perioada de înflorire şi coacăzele coapte, cu indicaţii terapeutice în: avitaminoză, cistită, febră, nefrită, gută, reumatismCoacăzul roşu (pălinele, pomuşoară, rozincin, strugurei, strugurei roşii, ribes rubrum), rudă apropiată, deşi mai puţin căutată şi apreciată, a coacăzului negru, înfloreşte prin aprilie-mai şi fructifică nişte pomuşoare acrişoare, albe, dar mai adesea roşioare, care conţin (şi ele) o mulţime de vitamine esenţiale, ce se consumă simple sau zaharistite în farfurioare (sau cu vin şi zahăr în pahare). Pulpa lor dă un suc ce se poate păstra în sticle, de regulă mai închise la culoare şi care, amestecat cu apă zaharată, este o limonadă totalmente minunată ►Siropul de coacăze se face c-un kg de suc limpezit şi filtrat şi c-un kg şi jumătate de zahăr rafinat, iar lichiorul de cassis se prepară din 2 kg de boabe de coacăze negre, puse împreună cu 1 l de alcool de 900 într-un borcan cu gâtul strâmt, astupate şi lăsate aşa două luni la rând, după care se amestecă c-un sirop din ¾ kg zahăr cu ½ litru de aquq chiorensis, aşa-zicând... ► Coacăzele strepezesc dinţii şi produc râgâituri acre, de aceea nu trebuie mâncate pe săturate, ci-n cantităţi moderate, mai mult pe gustate (unii le preferă pe cele albe, care nu sunt aşa de acre).

Vezi de asemenea:
strugurei de cassis grei