Arin
(alnus viridis, alnus glutinosa)
Arinul din Betulacee e un arbore căruia-i place mai mult pe malurile râurilor repezi de munte să steie or prin pădurile umede de la şes, unde a inspirat poetului naţional dulcele ghers, scos dintr-o inimă poate îndurerată şi nebună, dar scris cu-o peană shogună: Peste vârfuri trece lună / Codru-şi bate frunza lin / Dintre ramuri de arin / Melancolic cornul sună... Arinul negru poate atinge şi 30 de metri înălţime (însă există şi un arin mai mic, alnus viridis), având o tulpină înfiptă bine în solul mustind de foste lavine, frunzele ovale şi dinţate pe margine, iar florile subt formă de rânse, mâţişori sau ameţi, ce atârnă de crengi ca nişte ciucurei cucuieţi, apărând primăvara f. devreme, înainte ca frunzele să dea semne c-ar avea de gând să irumpă din crenguţele ferme. Fructul arinului este o achenă, deci o sămânţă unică, vârâtă-n coaja-i maternă, însă deslipită de ea, întocmai ca aluna şi ghinda or mai degrabă ca nuca ►Perioada de recoltare: se recoltează scoarţa (coaja) de arin, singura care interesează fitoterapeutic (de altfel destul de puţin), operaţiunea făcându-se de regulă în perioada înfloririi sau înainte de aceasta, când planta şi-a făcut al sevelor plin ► Lemnul de arin e rezistent la apă şi se utilizează la confecţionarea de piloţi pentru morile acvatice, ghizduri şi fântâni trainice, fiind de asemenea căutat de sculptori, spre a-l ciopli cu mâinile lor măiestre şi harnice ►Scoarţa conţine materii colorante şi mult tanin, având deci proprietăţi astringente (te strânge la burtă, scăpându-te de-al cufurelii chin).
Arinul din Betulacee e un arbore căruia-i place mai mult pe malurile râurilor repezi de munte să steie or prin pădurile umede de la şes, unde a inspirat poetului naţional dulcele ghers, scos dintr-o inimă poate îndurerată şi nebună, dar scris cu-o peană shogună: Peste vârfuri trece lună / Codru-şi bate frunza lin / Dintre ramuri de arin / Melancolic cornul sună... Arinul negru poate atinge şi 30 de metri înălţime (însă există şi un arin mai mic, alnus viridis), având o tulpină înfiptă bine în solul mustind de foste lavine, frunzele ovale şi dinţate pe margine, iar florile subt formă de rânse, mâţişori sau ameţi, ce atârnă de crengi ca nişte ciucurei cucuieţi, apărând primăvara f. devreme, înainte ca frunzele să dea semne c-ar avea de gând să irumpă din crenguţele ferme. Fructul arinului este o achenă, deci o sămânţă unică, vârâtă-n coaja-i maternă, însă deslipită de ea, întocmai ca aluna şi ghinda or mai degrabă ca nuca ►Perioada de recoltare: se recoltează scoarţa (coaja) de arin, singura care interesează fitoterapeutic (de altfel destul de puţin), operaţiunea făcându-se de regulă în perioada înfloririi sau înainte de aceasta, când planta şi-a făcut al sevelor plin ► Lemnul de arin e rezistent la apă şi se utilizează la confecţionarea de piloţi pentru morile acvatice, ghizduri şi fântâni trainice, fiind de asemenea căutat de sculptori, spre a-l ciopli cu mâinile lor măiestre şi harnice ►Scoarţa conţine materii colorante şi mult tanin, având deci proprietăţi astringente (te strânge la burtă, scăpându-te de-al cufurelii chin).
Vezi de asemenea:
