Orz

(hordeum vulgare)

Ştiaţi că malţul din care se fabrică berea (indiferent de marcă), arpacaşul şi binecunoscutul gris – sunt bunătăţi din orz ? ►Orzul face parte din grupa cerealelor, fiind o plantă de mare importanţă, ca şi grâul, orezul, porumbul sau ovăzul. Până nu demult, popoarele nordice făceau chiar pâine din orz, renumită ca foarte hrănitoare, iar babele noastre dau lehuzelor (femeilor la naştere) să bea orz fiert în vin roşu, ca să se întărească, pe când în unele locuri se făcea copilului nou-născut baie cu zeamă de orz, tot pentru întărire. Praful de malţ combate dispepsia (mistuirea grea), iar fiertura de orz îndulcită cu miere e bună pentru bolnavii de angină, precum şi pentru copii care sufăr de diaree cu sânge şi aprindere de maţe. Orzul fiert în lapte e bun contra tusei, iar cu fiertura de orz strecurată, la care se adaugă un pic de piatră acră, se face gargară contra gâlcilor (inflamaţiei amigdalelor). ►Babele de la ţară înţepau urciorul (furunculul) de la ochi c-un bob de orz luat din balegă de cal (obligatoriu), după care bobul de orz se punea fix de unde l-am luat, dacă vroiam ca buba să treacă...

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...