Măselariţă

(măsălar, nebunariţă, sunătoare, hyoscyamus niger)

Deşi în popor i se mai zice şi „sunătoare”, măselariţa n-are nimic de a face, în realitate, cu buna hypericum perforatumsunătoarea veritabilă (aceasta cunoscută, e adevărat, mai mult sub numele de pojarniţă)... ►Măselariţa cea cu miros greu, puturos, creşte prin locuri cultivate şi necultivate, pe lângă drumuri, pe lângă case, dărâmături, garduri, prin câmpuri şi grâne, fiind foarte veninoasă, atenţie... ►Principiile active ale măselariţei sunt hiosciamina şi hioscina. Acţiunea hiosciaminei este narcotică şi toxică, întocmai ca a mătrăgunei (beladona, doamna mare..), iar hioscina, căreia chimiştii îi mai zic şi scopolamină, acţionează ca midriatic (dilatează pupilele, ca atropina) şi ca hipnotic. ►Otrăvirea cu măsălariţă are ca semne: excitaţie mare, puls plin, faţa roşie, ameţeli, lipsă de putere în muşchi, pupilele dilatate, vederea dublă, greaţă, vărsături, tâmpeală, nesimţire. ►Babele de la ţară prescriau măselariţa la durerea de măsea (de unde şi numele plantei), astfel: fiertura caldă de măsălariţă se ţinea în gură la măsea, apoi se varsa şi se clătea gura cu apă curată şi puţin rachiu ● tot pentru durere de măsele se mai făceau aburi şi fumuri cu seminţe şi frunze uscate de măselariţă ●rădăcina de măselariţă pisată bine, mustoasă, se punea de asemenea pe măseaua bolnavă. ●frunzele de măselariţă se mai puneau la abcese şi buboaie, ca să potolească durerile. ●cu zeamă de măselariţă fiartă amestecată cu ulei se spăla muşcătura de şarpe. ●prin unele locuri mamele române făceau la copii, când n-aveau somn, băi de măselariţă, obicei cam prost şi periculos, căci astfel riscau să-şi „adoarmă” ţâncii cu totul... ►Aplicaţii moderne cu măselariţă în: ●fabricarea unor preparate farmaceutice folosite în boli digestive, cardiace, nervoase, urinare, reumatice etc.

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...