Lemn dulce

(iarbă dulce, rădăcină dulce, reglisă, glycyrrhiza glabra)

Această valoroasă plantă creşte cu totul sporadic în sălbăticie, doar în câteva locuri din Dobrogea şi din Moldova, în schimb este însă cultivată şi apreciată pentru calităţile sale medicinale. Se întrebuinţează rădăcina, care se culege primăvara (martie-aprilie) şi toamna (septembrie-octombrie) , şi numai de la plantele de cel puţin 3 ani, care rădăcină este închisă la culoare pe dinafară şi galbenă pe dinăuntru, cu gust dulce-acrişor, conţinând principiul activ glicirizina. ►Medicina veche folosea rădăcina de lemn dulce pentru a îndulci tizanele (băuturile), iar praful la prepararea pilulelor, glicirizina amoniacală sau glizina mascând gustul neplăcut al unor medicamente. ►Fitoterapeutica modernă a găsit noi şi importante întrebuinţări pentru lemnul dulce. S-a descoperit astfel că rădăcina de lemn dulce este bogată în estrogen, hormonul feminităţii. Se recomandă administrarea rădăcinii de plantă sub formă de pulbere, luându-se sub limbă o linguriţă rasă, de 3 ori pe zi, în cure de câte 2-3 luni, pulberea ţinându-se cam zece minute sub limbă, înainte de a fi înghiţită cu apă. Se contraindică acest tratament femeilor care suferă de boli tumorale benigne (chist, fibrom etc). ►Alte indicaţii terapeutice cu rădăcină de lemn dulce în: ●artrită, bronşită, constipaţie, dismenoree, dispepsie, gastrită, reumatism, tuse, ulcer gastrodoudenal, calculoză biliară şi renală, faringită.

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...