Urzică

(urtica)

Cin’ nu s-a usturat, măcar o dată, cu urzicătoarele urzici, ce cresc mai peste tot unde găsesc un loc umbros, dar fertil: prin locuri cultivate şi inculte, grădini, dărâmături, pe lângă şanţuri şi garduri, înflorind în iunie-septembrie...? Perişorii usturători de pe frunzele urzicilor sunt plini cu un lichid iritant, care în contact cu pielea ne produce o mâncărime şi o arsură destul de dureroasă, cu roşeaţă şi umflătură, ce dispar după câteva minute, dacă ne punem mâna în apă rece, ungând-o apoi cu untdelemn şi ferindu-ne a ne scărpina.► Poporul rumân întrebuinţa mult urzicile (chiar mai mult ca azi) ca hrană în timpul postului de Paşti şi pentru curăţirea sângelui, pentru care se făcea o fiertură de urzici tinere, ştevie (rumex crispus, deci de fapt dragavei), toporaşi pătaţi (viola tricolor sau trei fraţi pătaţi, cum li se mai spune) şi sefterea (fumaria officinalis, iarbă de curcă sau fumărică, adică), din care se bea de 3 ori pe zi, pe nemâncate, câte 2 linguri la jumătate de ceas timp de 15-30 zile. ►Babele de la ţară foloseau iritarea produsă de urzici într-un mod ingenios, pe post de cataplazme cu făină de muştar (mai greu de procurat), pentru a încălzi o parte a corpului sau pentru a redeştepta simţirea într-un loc oarecare. ● pentru tuse şi durere de piept se bea floare de urzică amestecată cu miere de fagure alb, câte o linguriţă, iar pentru încuietură (constipaţie) se bea zeamă de rădăcină fiartă. ● pentru îngrăşare (adică pentru poftă de mâncare) se bea rădăcină de urzică plămădită cu rachiu. ● cei ce tuşeau cu sânge, cei cu dropică (boală de apă) şi cei ce aveau curgeri de sânge beau fiertură de rădăcini şi de frunze. ● frigurile de 3 zile se vindecau pisând sămânţă sau flori de urzică, atâta cât iei cu 3 degete, şi punându-le într-un pahar cu rachiu, din care se da bolnavului să bea când îl prindeau frigurile. ● în dimineaţa sfântului Gheorghe era obiceiul să se bată oamenii între ei cu urzici, înainte de a se scula din pat, pentru ca să le fie pielea curată peste tot anul şi să nu aibă blândă, nici să nu capete râie. ● pentru tuse se fierbea floare de tei, urzică şi cicoare în părţi egale şi cu puţină floare de lumânărică, iar zeama se strecura într-o sticlă şi se păstra astupată, bându-se la nevoie. ► În urzică se găsesc vitaminele A,B,C,K, proteine, acid formic, histamină, acetilcolină etc. ► Urzica moartă albă (lamium album) e un alt soi de urzică ce creşte şi în ţara noastră şi care are proprietăţi medicinale încă şi mai valoroase decât urzica urzică... ►Fitoterapeutica modernă (Bojor & Alexan) recomandă ceaiurile pe bază de urzici în: ● Diabet zaharat: infuzie din o lingură de frunze la o cană apă, se beau 2-3 căni pe zi. ● Hemoroizi: infuzie din o lingură frunze de urzică amestecate egal cu flori de muşeţel, se beau 2-3 căni pe zi (pentru oprirea hemoragiei locale). ● Hidropizie (dropică, boală de apă): infuzie din o lingură frunze la cană, 2-3 căni pe zi. ● Leucoree: ■infuzie din ½ linguriţă de flori de urzică moartă albă la o cană de apă, se beau 1-2 căni pe zi. ■spălături locale cu 50 g flori de urzică moartă albă la un litru de apă. ● Menopauză: infuzie din o linguriţă de flori de urzică moartă albă la o cană de apă, se beau 1-2 căni pe zi. ● Metroragii: infuzie din o lingură funze de urzică la cană, 2-3 căni pe zi. ● Prostatită: infuzie din ½ lingură flori de urzică moartă albă la o cană de apă, se beau 1-2 căni pe zi, în mai multe reprize. ● Reumatism: băi locale sau catplasme cu infuzie preparată din 50 g urzică moartă albă la un litru de apă. ● Tonic capilar: băi cu infuzie din 40-50 g plantă (urzică) la un litru de apă (se utilizează 10 părţi frunze uscate la 90 părţi rădăcină uscată). ● Ulcere varicoase (afecţiuni vasculare) : băi locale sau cataplasme cu infuzie de 40-50 g frunze de urzică la litru. Etc.

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...