Urechelniţă

(iarba ciutei, iarbă de ureche, iarbă grasă, iarba tunului, jintură, varză de stâncă, verzişoară, sempervivum tectorum)

Creşte spontan prin calcarele de la munte, fiind însă şi cultivată ca plantă ornamentală, făcând nişte frunze cărnoase, dispuse în rozetă, şi nişte flori roşii sau roz, cocoţate pe vârful tulpinei, ce apar prin iulie-august şi sunt foarte cercetate de albine. ► Frunzele cărnoase ale urechelniţei se întrebuinţau altădată sub formă de oblojeli la umflături, arsuri, brâncă, trânji, bătături, iar sucul plantei subţiat cu apă se întrebuinţa ca gargară contra arşiţei (aftelor) şi a mărgăritarului. ● de asemenea, frunzele de urechelniţă se pisau şi se storceau în ureche pentru a potoli durerile de urechi (năjitul), de unde şi numele.

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...