Tutun

(duhan, mahoarcă, tabac, nicotina tabacum)

Deşi „fumatul dăunează grav sănătăţii”, cum sună binecunoscuta directivă a CE (care figurează obligatoriu pe toate pachetele de ţigări şi pe toate panourile publicitare despre „iarba dracului”), cultivarea, prelucrarea şi comercializarea tutunului sub forma ţigaretelor, a tabacherilor cu tutun de prizat sau de pipat ori a trabucelor constituie una dintre cele mai înfloritoare întreprinderi din zilele noastre, cu o cifră de afaceri de sute de miliarde de dolari anual, din care zeci de miliarde intră în visteriile statelor, sub formă de taxe şi impozite. Ne putem imagina uşor dimensiunile acestei întreprinderi ştiind că peste jumătate din populaţia adultă a mapamondului consumă tabac într-un fel sau altul (fumat, prizat, mestecat), în pofida tuturor avertismentelor privind nocivitatea tutunului. ►Unii au afirmat că „arta fumatului” e cunoscută din cele mai vechi timpuri şi că în Asia se fuma dintotdeauna, alţii că tabacul ar fi apărut pe coastele Mediteranei, importat fiind de la Egipteni, sau că piraţii fenicieni în vagabondajul lor pe mări ar fi cunoscut şi răspândit fumatul. ►Majoritatea opiniilor converg totuşi spre concluzia că tutunul e originar din America de Sud, de fapt, unde fu întâlnit pentru prima data de către spanioli (aceştia îl găsiră la băştinaşii din insula Tobago, care face parte din Antilele Mici). Ajunşi în Indiile de Vest, Cristofor Columb şi-ai săi marinari au fost văzuţi fumând foi te tutun înfăşurat în foiţă de porumb, aşa cum mai fac şi azi unii ţărani de-ai noştri. ►Fernando de Oviedo y Valdes, guvernator al San Domingo-ului, a lăsat scris că nu toţi indienii fumau foile de tabac răsucite, ci uneori ţineau în gură o ţeavă de trestie la capătul căreia se găsea o ulcică de pământ plină cu iarbă uscată de tutun. ►Tribul Maya fuma în scopuri religioase şi magice, în pipe de piatră roşie sau răsucind foile de tabac în jurul unei trestii subţiri, denumite „sicar”, de unde a derivat cuvântul „ţigare”, prin intermediul formei spaniole „cigarar”. ►În Europa, tutunul a fost introdus pe la 1560, de către ambasadorul francez la curtea din Lisabona, Jean Nicot de Vellemain (de unde şi denumirea de nicotină), care trimise regelui Francisc II şi reginei Caterina de Medicis un dar misterios şi exotic, despre care afirma că ar avea proprietăţi medicale: tabac. ►Pe la 1565, tutunul pătrunse şi în Germania, însă la început numai ca plantă medicinală. ►Obiceiul fumatului se văzu pentru întâia dată în Europa prin anul 1585, la soldaţii care debarcară în Portugalia şi Spania, venind din Indiile de Vest. Nu mult după aceea, cam pe la 1620, fumatul pătrunse şi în Germania, prin trupele auxiliare engleze care treceau în Boemia, apoi acest obicei se extinse repede în toată Europa, în pofida măsurilor aspre de oprire, măsuri inspirate mai ales din sânul Bisericii, ce considera tutunul ca fiind malefic. ► Tutunul conţine o substanţă foarte otrăvitoare numită nicotină, care dată în cantitate de 10 centigrame omoară un câine măricel. ►Doctorii de altădată întrebuinţau frunzele, „folia nicotina”, ca narcotic, iritant şi purgativ, tutunul dându-se contra limbricilor, contra cheliei şi a râiei. Intern, tutunul se prescria sub formă de infuzie, până la 1 g pentru 100 g apă, mai rar până la 5 g la 100 g apă, iar extern sub formă de fiertură de 10 g/l, pentru spălături. Nicotina a mai fost recomandată contra tetanosului, contra paraliziei vezicii urinare etc. ► Altădată, tutunul era medicamentul tradiţional folosit de rumâni pentru vindecarea râiei, atât la om cât şi la animalele de casă, în care scop se făcea o fiertură din frunze de tutun, iar cu zeama se spălau părţile bolnave, spălarea făcându-se de două ori pe zi până la vindecare. ● frunzele unse cu miere şi presărate cu piper se puneau de asemenea la junghi. ●bubele de celperit (sifilis) precum şi alte răni murdare şi cu miros greu se spălau cu zeamă de tutun. ●iar cei cu durere de măsea îşi puneau pe măseaua stricată frunze de tutun şi le trece durerea. ►Otrăvirea cronică cu nicotină se vede la cei ce lucrează la fabricile de ţigarete, precum şi la cei care fumează 8-20 ţigări pe zi, care trag tabac pe nas sau care ţin tutun în gură. Semnele otrăvirii cronice cu tutun sunt: aspectul cenuşiu al feţei, pierderea memoriei, mai cu seamă aceea a cuvintelor, tremurătura mâinilor, picioarelor, limbii, ameţeli, dureri nevralgice prin umeri şi braţe, angină de piept, inflamaţii de gură (stomatite) şi faringite cronice, dureri mari de stomac şi constipaţie rebelă, palpitaţii, slăbirea vederii (musculiţe jucătoare), pierderea gustului, micşorarea auzului, congestii cerebrale (îngrămădiri de sânge la cap), amorţeli etc. ►Nu există decât un singur „antidot” contra intoxicaţiei grave cu nicotină: abandonarea tutunului ! ►Uşor de zis, greu de făcut...

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...