Sparanghel

(spargă, sperghea, umbra cucului, umbra iepurelui, asparagus officinalis)

Sparga creşte în mod spontan prin păduri, fâneţe, livezi, tufişuri şi pe coline aride, dar mai ales se cultivă mult prin grădini, înflorind în iunie-iulie, făcând parte dintre legumele perene, alături de revent (rheum), măcriş (rumex acetosa), ştevie (rumex patientia şi rumex crispus), tarhon (artemisia), anghinare (cynara), hrean (cochlearia), leuştean (levisticum) etc. În bucătărie se foloseşte sub formă de „beţe” de sparanghel, care nu sunt altceva decât lăstari tineri de sparanghel. „Beţele” de sparanghel se opăresc mai întâi, apoi se folosesc conform reţetarului, ori se pot conserva. Sparanghelul are o valoare alimentară apropiată de a conopidei, conţinând substanţe albuminoide, lipide, zahăr şi vitamine (C şi B), constituind o hrană uşoară, plăcută şi sănătoasă. Sparanghelul conţine de asemenea asparagină, care face ca această plantă să aibă proprietăţi medicinale: aperitivă, diuretică, pentru care medicina veche o întrebuinţa în hidropizie şi în icter sau gălbinare, precum şi în diferite boli de inimă, când ajung la dropică (insuficienţă cardiacă cu edem). În acest scop, doctorii de altădată prescriau ceaiul (infuzia) de sparanghel în proporţie de 20 g/litru.

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...