Rostopască

(calce mare, crucea voinicului, iarbă de negei, iarba rândunelei, negelariţă, pleoscăniţă, chelidonius majus)

Ceea ce face rostopasca absolut inconfundabilă între toate plantele este laptele sau sucul galben-portocaliu, pe care planta îl lasă când o tăiem sau când o stoarcem. Acest suc are gust acru, dar – atenţie! – nu vă sfătuiesc să-l gustaţi prea mult, căci este foarte otrăvitor! ►Rostopasca creşte prin locuri umbroase, pe lângă garduri, case, râuri, stânci şi ziduri vechi, făcând în aprilie-septembrie binecunoscutele sale flori galbene, cu cele patru petale în cruce. ►În medicina veche se întrebuinţa mult sucul plantei, mai ales cel ce se obţinea din rădăcină, care conţine un principiu activ numit chelidonină, ce se prescria – ca narcotic – contra durerilor din cancerul de stomac şi a diverselor dureri de maţe. ►Babele de altădată găsiseră numeroase şi folositoare întrebuinţări rostopascăi, astfel: ● se zdrobea planta verde, iar cu sucul obţinut se ungeau negeii de 5-6 ori pe zi (de unde şi numele de negelariţă). ● în Banat, unde rostopasca se numeşte crucea voinicului, se legau tăieturile şi vătămăturile cu frunză de rostopască. ● tot în Banat, rădăcina de rostopască, nu multă, căci este foarte toxică, se fierbea în rachiu curat, împreună cu rădăcina tainicului (tătăneasă, symphytum officinalis,), ropaniorului (podbal, tusilago farfara), patlagină (plantago lanceolata) şi a cozii şoricelului (achillea millefolium), punându-se şi cucuruz de brad, cucuruz galben (porumb), roşcove, zahăr galben şi negru şi din această fiertură se beau câte două pahare pe zi (la prânz şi seara), iar peste zi, în loc de apă, se bea cât se putea de mult lapte rece (după ce fusese fiert!), tot acest tratament făcându-se contra tusei grele de dimineaţă. ● în Bucovina, pecinginea se spăla cu zeamă caldă de rostopască, iar după aia se lua o bucăţică de rostopască şi, pisându-se bine, se punea de asemenea pe pecingine, alte babe mulţămindu-se numai să ungă pecinginea cu laptele acestei plante.● tot babele tratau mătreaţa cu lăieturi de rostopască. ● cei ce aveau friguri beau rachiu în care se plămădiseră frunze şi flori de rostopască. ● în fine, pentru sugel (inflamaţia unghiilor) şi beşică rea (dalac) se punea pe bubă frunză de rostopască. ► Fitoterapeutica modernă recomandă ceaiurile pe bază de rostopască în: ●Colici hepato-biliare: infuzie din ½ linguriţă plantă la o cană de apă, se beau 1-2 linguri la 3 ore (supradozarea poate avea efecte toxice!). ●Diskinezie biliară: infuzie din ½ linguriţă plantă la o cană de apă, se iau 1-2 linguri la 3 ore, evitându-se supradozarea. ►Extractul de rostopască, împreună cu extractele din foi de anghinare, herba paraci şi herba hyperici (sunătoare) intră în compoziţia unor cunoscute medicamente coleretice şi colecistokinetice.

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...