Ridiche

(arape, aripane, raplianus sativus)

Mai ţineţi minte povestea cu ridichea uriaşă din grădina moşului, pe care cei ce se înhămaseră să o scoată din pământ n-au putut s-o răzbească decât după ce le-a sărit în ajutor şi şoricelul casei, voinicul Chiţ-Chiţ...? ►Pasămite, ridichea cea uriaşă era din soiul arapelor negre, care cresc într-adevăr mari, dar nu chiar uriaşe (unele ating totuşi 2-3-4 kg!). ►Ridichile sunt originare din Asia şi se cultivă în grădina omului pentru a-i mai încânta papilele gustative, din când în când, ele având un gust iuţişor şi pipărat, interesant, mâncându-se crude, cu azimă sau cu mămăligă rece şi cu sare, totul asezonat cu o carafă de vin rubiniu, unii susţinând că aiastă mixtură ar avea şi oarece efect afrodiziac... În orice caz, efectul aperitiv e sigur, precum şi flatulenţa bogată ce rezultă în urma grelei mistuiri... ►Mult mai uşor de digerat sunt ridichile de lună (ce se numesc aşa fiindcă sunt gata de mâncat cam la o lună după ce le semeni), cu rădăcinile mai mici decât ale arapelor negre, rotunde sau lunguieţe, cu coaja albă, roşie-violetă sau negricioasă. Ridichile de lună au un gust plăcut, picant, aperitiv, fiind foarte bogate în vitamine (B1,B2, C) şi în substanţe minerale. Când sunt fragede şi tinere sunt mai uşor de suportat de stomac, cu condiţia ca să nu se mănânce prea multe deodată. Se consumă preponderent în salate.

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...