Pătrunjel

(apiol, macheadon, magdanos, apium petroselinum)

Alături de morcov, păstârnac, ţelină, ridichii, napi, scorţonera, sfecla roşie etc., părunjelul este una dintre cele mai populare legume rădăcinoase, nelipsit din orice grădină de zarzavat, de pe orice tarabă agricolă şi din orice cămară. Ciorbele şi supele, fie ele chiar şi numai (sau mai ales...!) din „zeamă lungă”, n-au nici un dumnezeu fără aroma de pătrunjel, cu atât mai bine dacă pătrunjelul e proaspăt şi adăugat ad hoc în farfuria cu fiertură. Gospodinele care „prepară” pătrunjelul o dată cu mâncarea greşesc fatal, căci o bună parte dintre vitaminele magdanosului (care e campion în aşa-ceva) se distrug ori se alterează prin fierbere, cel puţin vitamina A, excelent reprezentantă în frunzuliţele crude de pătrunjel, aşa păţeşte, sărmana...Nici măcar aroma specifică de petroselinum nu se mai păstrează după fierberea pătrunjelului, aşa că eu una chiar că nu le înţeleg pe gospodinele care nu folosec „verdeţurile” natur, unele dintre ele – e adevărat – doar din frica de a nu avea nici un lucru netratat termic (citeşte: nesterilizat) la masă ; această spaimă poate fi însă eliminată prin spălarea temeinică a legumelor înainte de folosire...►Babele de la ţară erau adevărate experte în utilizarea avantajelor tămăduitoare – binecunoscute încă din antichitate – ale magdanosului. ● pentru pornirea udului (retenţie urinară) sau în caz de dropică (boală de apă, ascită) ele fierbeau înăduşit într-o oală cu două oca şi jumătate de apă 6 până la 10 rădăcini de pătrunjel tăiate mărunt, iar după ce acestea fierbeau şi apa scădea până la o jumătate de oca, se făcăluia pătrunjelul cu făină de in, se întindea pe un petic de ceva şi se punea pe pântecele bolnavului, iar zeama rămasă i se dădea de băut. ● tot pentru pornirea udului se mai da pătrunjelul fiert cu chimen sau cu boabe de ienupăr. ● pătrunjelul fiert în lapte se bea pentru scursură. ● pentru durerea de la period se bea ceai de pătrunjel, iar pentru frânt (blenoragie) se fierbea rădăcină tocată cu frunze de pătrunjel, zeama se bea, iar tocătura se punea la buric. ● zeama de rădăcină de pătrunjel fiartă se prescria şi ca băutură depurativă (curăţitoare de sânge), recomandându-se o cură de 2-3 luni primăvara. ●când se umflau testiculele din te miri ce pricini se punea pătrunjel tocat fiert şi prăjit cu untdelemn. ● pentru surpare (hernie) se fierbeau 6-10 rădăcini de magdanos cu vin alb, ori cu borş, se filtra rădăcina şi se lega cu ea la buric, iar zeama o bea bolnavul. ● gâlcile (în amigdalită) se oblojeau cu pătrunjel fiert în lapte dulce amestecat cu albuş de ou şi cu camfor pisat. ●când şezutul se întoarcea pe dos se punea rădăcină pisată în oţet încălzit. ● apa de pătrunjel, preparată din rădăcini mărunţite şi macerate 48 de ore în apă, se folosea pentru îndepărtarea aşa ziselor pete de ficat. Etc.


Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...