Plop

(plop adevărat, plop negru, populus nigra)

Pe lângă plopii fără soţ adesea am trecut noi toţi, şi nu doar veşnic îndrăgostitul Poet... Plopul este unul dintre cei mai populari arbori din ţara românească, crescând de la şes până spre zona deluroasă şi muntoasă, peste tot. ►Fiind mare şi falnic, drept ca o lumânare şi înalt ca bradul, a fost plantat mult în trecut de-a lungul şoselelor, în chip decorativ, concepţie depăşită astăzi, pe vremea miilor de cai putere, când este interzis cu desăvârşire ca pe marginea autostrăzilor să se planteze pomi sau alte obstacole, din motive uşor de ghicit...►Tot din motive decorative, mai fiecare gospodar ţinea să aibă doi trei plopi în faţa casei (la stradă), ambâţ iarăşi nu prea sănătos, fiindcă înaltul arbore atrăgea nu o dată fulgerul, cu consecinţe dintre cele mai dezastruoase...► Arealul de predilecţie al plopului negru sunt luncile şi zăvoaiele, unde îi place cel mai mult să crească şi să foşnească, înflorind în perioada martie-aprilie, iar în iunie putem asista la ninsoarea cu pufuleţii albi ai amenţilor de plop, inflorescenţe pe care până atunci le putusem zări atârnând de crengi, ca nişte mici pendule... ►Din punct de vedere fitoterapeutic prezintă interes mugurii foliali ai plopului negru, muguri denumiţi ştiinţific gemmae populi, precum şi ramurile tinere. ► Poporul aduna gemmae populi primăvara, înainte de a încolţi mugurii şi a începe să se formeze frunzele, servindu-se de ei pentru a afuma prin casă, punându-i pe cărbuni aprinşi cu tămâie, ceea ce facea ca mugurii să răspândescă un miros plăcut, fumul acţionând totodată ca dezinfectant al odăilor în care au zăcut bolnavii. ● cu mugurii de plop fierţi în untură, la care se adauga puţină ceară galbenă, apoi se strecura şi se făcea o alfie, se ungeau trânjii (hemoroizii) şi bubele dulci (egzema), de două ori pe zi. ● din ramurile tinere arse şi făcute cărbuni, apoi pulverizate şi trecute prin sită deasă, se obţinea un praf de cărbune bun pentru a fi luat după masă, câte o linguriţă într-o pahar cu apă, de cei ce se balonează după ce mănâncă, înlesnid acestor oameni mistuirea şi producându-le o mare uşurare. ● cărbunele de plop mai este bun şi pentru spălarea dinţilor şi a gurii, mai ales pentru cei ce le miroase gura a butoi... ● praful de cărbune de plop este bun şi pentru rănile învechite (ulcerele cronice) cu miros greu; după ce se spală rana cu apă caldă, se şterge şi se presară cu acest praf, apoi se bandajează. ►Fitoterapeutica modernă recomandă ceaiurile pe bază de gemmae populi pentru: ●Arsuri: băi locale cu infuzie din 20 g muguri la 1 l apă.● Calmant pentru răni uşoare : ■ băi locale cu infuzie din 1 linguriţă muguri la cană ■ unguent din 20 g muguri zdrobiţi şi maceraţi 24 ore. ●Colică renală: infuzie din 1-2 linguriţe muguri la o cană de apă, se beau 2-3 căni zi pe zi.● Fisuri anale: băi locale cu infuzie preparată din 15-20 g muguri la 1 l apă.● Hemoroizi: băi locale cu infuzie din 15-20 g muguri la 1 l apă; unguent din 20 g muguri zdrobiţi care se umezesc cu 15 ml alcool, lăsându-se la macerat 24 ore în vas închis, după care se adaugă 100 g untură de porc şi 5 g ceară de albine şi se ţine 3 ore pe baie de apă, apoi se filtrează şi se freacă până se obţine unguentul; uleiul de muguri de plop se obţine la fel, însă în loc de untură şi ceară de albine se foloseşte ulei comestibil. ●Reumatism: fricţiune cu tinctură din 10 g muguri maceraţi 2-3 zile în alcool de 80o. ●Stimularea diurezei : infuzie din 1-2 linguriţe de muguri la o cană de apă, se beau 2-3 căni pe zi.

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...