Piersic

(chersâc, hiarhir, prunus persica)

De unde altundeva ar fi putut fi originar prunus persica, decât din Persia lui Darius a lu’ Istaspe...? Toate părţile piersicului, până şi rămurelele cele mai diafane, conţin esenţă de migdale amare şi acid prusic, într-o proporţie sau alta, care dau gustul şi mirosul nemaipomenit al piersicelor, dar care, la o adică, – mai precis când hăpăim piersici în neştire, seduşi de gustul lor de vis – pot foarte uşor să provoace ameţeli, urdinare (diaree), convulsii şi chiar moarte... Mai periculoşi sunt sâmburii de piersică (ca şi cei de caise), care, deşi sunt comestibili, ba chiar par mai buni ca alunele, trebuie să ne ferim de ei şi să nu mâncăm decât de probă... ►Piersicele (bine coapte) conţin cantităţi moderate din vitaminele A, B1, B2, PP şi C, precum şi săruri de potasiu, calciu, fosfor etc., gospodinele utilizându-le cu succes la prepararea compoturilor de piersici, a dulceţelor de piersici, a piersicelor prăjite în aluat etc. ►Medicina veche susţinea că florile de piersic sub formă de ceai (infuzie de 10-20g/l) sunt un purgativ uşor şi plăcut. ►Babele de la ţară dau ceaiul de flori şi de frunze de hiahir pentru durere de piept.

Nota bene: articol nefinisat (fara... rezonantze avepesti). S-avem putintica rabdare...

Ia uite-i cum se strâng, românaşii... Le e dor de Casă, dragii de ei...
Au plecat olteni la coasa...